uliul porumbar

Uliul porumbar (Accipiter Gentilis) este o pasare cu o lungime medie de cca. 60 de cm. Largimea aripilor intinse atinge aproape un metru. Lungimea de la varful cozii la cioc este de aproximativ 65 cm. Femela este simtitor mai mare decat masculul, caracteristica la toate rapitoarele. Exemplarele adulte au pe spate o culoare cenusie, ca ardezia, sura cafenie, neagra. Pe abdomen sunt albe, fiecare pana avand verigi transversale cafenii-negre, care se impreuneaza in benzi ondulate de-a curmezisul pieptului si abdomenului. Aripile sale scurte si rare, adevarate vasle, il fac abil in desisurile padurii, iar coada lunga si lata ii este o carma tot atat de buna, putandu-i inlesni cotituri maiestrite in urmarirea victimei.

Ghearele sale lungi si taioase, adevarate pumnale, prind sigur prada si ucid repede. La toate acestea se adauga privirea deosebit de agera, apoi marea indrazneala si atacul premeditat de care este in stare uliul porumbar. Rar ii scapa pasarea atacata, cateodata chiar porumbeii cei mai iuti si vicleni, atat in zbor cat si surprinsi pe pamant sau pe casa ii cad prada. Acolo unde uliul a reusit sa faca o prada, revine zi de zi, chiar la aceeasi ora, cu o precizie care ne uimeste si nu abandoneaza locul raspectiv decat atunci cand nu mai are ce rapi. Zilnic se prezinta in acelasi loc, si pe aceeasi carare a aerului.




Silueta uliului porumbar in zbor, arata aripile lui late si scurte si o coada subtire si lunga. Cand trece in zbor intins, bate repede din aripi plutind scurt intre seriile de batai de aripa. Rar zboara la inaltime mare, de obicei ramane aproape de varful copacilor, sau trece jos, ras cu pamantul.


Atacurile lui sunt intotdeauna napraznice si incearca sa-si surprinda victima furisandu-se in apropierea ei. Porumbeii devin nelinistiti cand il simt si ei de departe. El vine insa ascuns, ca sageata, coteste pe dupa copaci, cladiri, aproape de pamant, apare deodata, loveste, prinde si apoi pleaca. De multe ori goneste pe sus stolul de porumbei, inhatandu-si victima asupra careia se arunca fulgerator, cu vajairi de aripi, pe care le auzim de departe. Il tradeaza ciorile si randunelele, care se iau dupa el cu mare alai.



Uliul porumbar cloceste in paduri, asezandu-si cetatea mai mult pe la mijlocul copacilor, aproape de trunchiul acestora. Revine la cuib an de an, totdeauna primenindu-l cu crengi noi, verzi, de unde putem recunoaste usor cuiburile ocupate. Uliul cand se aseaza pe un copac, nu alege niciodata crengile din varf ci se ascunde pe o creanga groasa de pe la mijlocul arborelui, aproape de trunchi. De aici se avanta apoi neobservat cand zareste vreo prada, sau pleaca hoteste in incursiunile lui vanatoresti dupa porumbeii.