porumbeii si gripa aviara

: Porumbeii nu sunt afectati de Gripa Aviara si nici nu o transmit
11-07-2006 • Articole >Boli si tratamente •
Autor: Dr. Veterinar Rudi Hendrikx, Belgia Gripa aviara - informatii generale



Influentele aviare afecteaza mai multe specii de pasari domestice (gaina, rata, curca,porumbelu) si pasari salbatice. Aspectul clinic difera infunctie de specia gazda, varsta si factorii mediului inconjurator, de la forme usoare, inaparente, la evolutii grave cu mosrtalitate de 100%. Astfel, infectiile naturale la pui si curci pot fi grupate, dupa severitatea evolutiei, in 3 categorii: boli cu un procent ridicat de mortalitate, cu o virulenta moderata si o virulenta scazuta.

Boala naturala
Virulanta inalta- - mortalitate foarte inalta, moarte subita
Virulenta moderata - morbiditate crescuta, mortalitate ocazional sau scazuta - 50-70%
Virulenta scazuta - boala inaparenta sau semne respiratorii moderate, depresiune si influentarea productiei de oua

I. Pesta aviara clasica (influenta aviara)
Cunoscuta si sub numele de pesta tipica, pesta europeana sau tifos exsudativ al gainilor, este o boala infectioasa, extrem de contagioasa, caracterizata clinic prin tulburari generale grave, respiratorii, digestive si nervoase, insotite de o infiltratie edematoasa a tesutului conjunctiv si cutanat din regiunea capului si gatului, iar morfologic prin diateza hemoragica accentuata si proventriculita hemoragica.
Boala a fost descrisa pentru prima data in Italia, de catre Peroncito, in anul 1878. In anul 1901, boala a izbucnit de la expozitia avicola internationala din Brauseschweing ( Germania ) si a provocat o mare mortalitate. Expozitia s-a inchis, dar cu pasarile participante, boala s-a raspandit in toata Germania si a fost introdusa inmai multe tari din Europa si pe alte continente. In cursul primului razboi modial, epizootiile de pesta clasica au devenit mai frecvente si mai grave, provocand pagube economice foarte mari. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, pesta clasica a disparut aproape peste tot.
In tara noastra, prima epizootie de pesta clasica a aparut in anul 1934, la abatorul de pasari din Burdujeni-Suceava, de unde se exportau pasari taiate in Italia. A doua epizootie a aparut in 1941, care a evoluat cu toate caracteristicile pestei clasice europene. In urma masurilor de combatere luate, boala a fost localizata si s-a stins complet in vara anului 1942. De la aceasta data, pesta clasica nu s-a mai inregistrat la noi in tara.
Datorita procentului extrem de ridicat al mortalitatii (aproape 100%), boala are o deosebita importanta economica.
Etilogie. Agentul etiologic al influentei aviare, forma virulenta cunoascuta si ca "gripa pasarilor" este virusul influentei de tipul A, care face parte din genul Influenzavirus, familia Orthomyxoviridae. Virusurile influentei tipul A sunt clasificate in subtipuri pe baza antigenelor de suprafata: hemaglutininei (H) si neuramidazei (N). in prezent, sunt recunoscute 12 H subtipuri (H1-H14) si 9N neuroaminidaze subtipuri (N1-N9). Toate tulpinile virulente izolate izolate au fost incadrate intre subtipurile H5 si H7.
Determinarea de tulpini virulente la pasari se bazeaza pe recomandarea primului Simpozion International al Influentei Aviare, Maryland, SUA. Aceasta implica inocularea cu virus a opt pui susceptibili, in varsta de 4-8 saptamani, considerand tulpina ca avand petogenitate ridicata la o mortalitate de peste 75% in timp de 8 zile.
Multe tipuri de virus, in ura unor fenomene complexe de adaptare, si-au restrans spectrul de patogenitate, provocand boala in conditii naturale numai la anumite specii. In mod similar, unele tulpini sunt patogene natural numai pentru pasarile adulte sau numai pentru pui.
Virusul se cultiva pe oua embrionate, pe culturi celulare embrionate de origine aviara sau mamifera (celule de iepure, bou, om), pe celule HeLa. Rezista 24030 zile in organele infectate, iar in cadavre ingropate 30-45 zile. Lumina solara directa il distruge in circa 40 de ore, iar lumina difuza in circa 15 zile. Este distrus cu usurinta de dezinfectantele uzuale.
Caractere epizootologice. Pesta clasica infecteaza in conditii naturale aproape exclusiv galinaceele: gaina, curca, mai rar fazanul, paunul, bibilica. Sunt mai sensibile pasarile adulte decat puii. Porumbelul nu este sensibil la pesta clasica spre deosebire de comportarea lui fata de virusul pseudopestei, la care este receptiv in mod natural.
Pasarile salbatice (vrabia, stanca, sticletele, mierla, bufnita, pitigoiul, potarnichea) se pot imbolnavi de pesta clasica in mod natural si experimental.
Sursele de infectie sunt reprezentate de pasarile bolnave sau in perioada de incubatie, cadavrele pasarilor infectate natural sau experimental, resturile de la prelucrarea carcaselor si apele de spa;are a acestora, secretiile si excretiile pasarilor infectate ca si produsele si ustensilele ce ai venit in contact cu virusul. Transmiterea bolii la distanta se poate face prin ape curgatoare, pasari salbatice, vehicule infectate, etc.
Tabloul clinic. Pesta aviara evolueaza, in general, cu un pronuntat caracter septicemic supraacut si acut. Dupa o incubatie de 3-5 zile, boala apare brusc, cu caracter exploziv. Pasarile bolnave sau retrase, stranse ghem, refuza hrana creasta si barbitele se cianozeaza, temperatura de 43-44 grade celsius.
In formele supraacute, pasarile mor in cateva ore de la aparitia primelor simptome. Sunt si cazuri in care moartea se produce fulgerator, inainte de orice manifestare clinica; asemenea cazuri se intalnesc mai ales cand boala apare pentru prima data intr-o regiune.
In evolutia acuta, obisnuit intalnita, pasarile prezinta indigestie ingluviala, scurgere de mucozitati din cioc si nari, diaree. O manifestare carcateristica a pestei clasice este aparitia unui edem al tesutului conjunctiv subcutanat din regiunea capului, edem care se poate extinde si la gat, uneori pana la piept, antrenand o jena, mai mult sau mai putin accentuata in respiratie, care devina dispneica, zgomotoasa, horcaitoare.
Pe masura ce boala avanseaza, starea de depresiune devine din ce in ce mai prounda, pasarea se deplaseaza cu greutate, sta ghemuita, cu aripile lasate, cu pleoapele semiinchise, edematiate, cu capul sprijinit in pamant. Cand boala dureaza mai mult de 1-2 zile, apar tulburari nervoase, reprezentate prin atitudini curioase, convulsii, vertije, arnauroza, contractii cronice ale diferitelor grupe musculare, paralizii, etc.
Durata bolii este de 1-5 zile si are, in marea majoritate a caurilor, sfarsit letal. Pasarile care rezista au o convalescenta lunga si raman cu diferite tare nervoase.
Tabloul anatomopatologic. Leziunile difera in raport cu forma evolutiva a bolii si au, in general, un caracter hemoragic, de septicemie grava. In formele supraacute, afara de cianoza crestei, a barbitelor si a leziunilor congestive generale, nu se intalniesc alte modificari deosebite.
In forma acuta, se constata cianoza crestei, a barbitelor si a urechiuselor. Mucoasa conjunctivala este inflamata si prezinta uneori mici echimoze. In cavitatea bucala, in caile respiratorii anterioare si pe mucoasa oculara se constata o cantitate sporita de mucus. Tesutul conjunctiv subcutanat din regiuena capului si gatului este puternic inflistrat cu un lichid seros, citrin, clar. Vasele cutanate sunt injectate.
Le deschiderea cadavrului se constata leziuni de tip hemoragic, traduse prin petesii pana la echimoze, de dimensiuni variabile, situate pe seroase, pe epicard si la nivelul silonului grasos, pe grasimea stomacului muscular si glandular si a mezenterului, pe seroasa intestinala, toracica si in masa musculara a pectoralilor. In sacul pericardic se constata un exudat clar-citrin. Leziunile carcateristice se intalnesc in stomacul glandular si se traduc prin hemoragii ale papilelor si ale mucoasei interpapilare. Peretele stomacului glandular este ingrosat, papilele glandulare sunt tumefiatesi pline cu un continut albicios, iar mucoasa stomacala este acoperita de un strat gros de mucus aderent. Mucoasa intestinala este inflamata si congestionata (enterita catarala sau hemoragica); niciodata nu se gasesc leziunile hemoragico-necrotice intalnite la pseudopesta.
Diagnosticul. Diagnosticul pestei aviare in conditiile de teren nu intampina dificultati, daca se tine seama de caracterele epizootologice, clinice si lezionale ale bolii, care, coroborate, dau un tablou carcateristic. Confirmarea diagnosticului se realizeaza prin izolarea si identificarea virusului si prin examene serologice.
Pentru izolarea virusului dincadavre proaspete sau de la pasari bolnave, se inoculeaza ouale embrionate de gaina cu suspensii de organe (creier, ficat, splina, plaman) fin triturate si aseptizate cu antibiotice. In caul prezentei virusului pestos, embrionii mor in 36-72 ore. Lichidul alantoidian al fiecarui embrion mort cat si al celor omorati la sfarsitul perioadei de incubatie este testat pentru prezenta activitatii hemaglutinante. Prezenta virusului tip A al influentei poate fi confirmata pri testul de imunodifuzie, intre virusul concentrat si un antiser. Pentru subtitratea virusului se folosesc seruri monospecifice preparate contra antigenelor izolate din fiecare cele 14 hemaglutinine (H1-H14) si 9 neoroaminidaze (N1-N9) ale subtipurilor de virusuri.
Pentru depistarea anticorpilor specifici in serul sanguin al pasarilor trecute prin boala se folosesc testele: testul deimunodifuzie in gel de agar, testul de hemagutinare si inhibare a hemaglutinarii. Diagnosticul diferential se impune fata de pseudopesta, coriza infectioasa si micoplasma respiratorie aviara. Pentru diferentiere, se recurge intotdeauna la examenul de laborator.
Prognosicul este intotdeauna grav, atat pentru apsarile bolnave, cat si epntru efectivul contaminat, ca urmare a procentului ridicat de morbiditate si mortalitate si a lipsei mijloacelor profilactice si de combatere.
Profilaxia. Prevenirea pestei aviare clasice se bazeaza pe respectarea masurilor generale sanitar-veterinare si de respectarea conditiilor igienice de intretinere a pasarilor.
In imunoprofilaxie s-au folosit atat vaccinuri inactivate (cu betapropiolactona si emulsionat cu ulei mineral) cat si vaccinuri vii atenuate (tulpina RU si tulpina R5). Totusi, existenta unui numar mai mare de subtipuri ca si prezenta a mai multor tulpini incadrul subtipului ridica probleme serioase in selectarea tulpinilor necesare realizarii unor vaccinuri eficiente.
Combaterea. In focar de pesta aviara se aplica urmatoarele masuri: se declara oficial boala si se instituie carantina de gradul I; se ucide intregul efectiv de pasari din ferma contaminata; se fac dezinfectii riguroase si repetate ale halelor si adaposturilor.
II. Alte infectii gripale aviare (galinacee)
La pasari (galinacee), in afara de infectia cu tulpini de virus cu o inalta patogenitate, s-au descris si manifestari predominant respiratorii sau digestive determinate de tulpini cu patogenitate scazuta, apartinand subtipurilor H5 si H7.
Influenta cu manifestari predominant respiratorii se caracterizeaza prin stare de abatere, somnolenta, tuse, zgomote respiratorii diverse, coriza, intrzaiere in dezvoltare. Dupa o evolutie de 2-3 saptamani, pasarile se insanatosesc. Mortalitatea nu depaseste 5-10%. In influebta cu manifestari predominant digestive se constata stare depresiva, somnolenta, cianuoza crestei si a barbitelor, sete, apoi diaree cu fecale lichide de culoare verzuie, cu exces de urati. Moartea este precedenta cu o stare comatoasa.
Serologic, s-au evidentiat si infectii asimptomatice, manifestate prin scaderea productiei de oua si carne, la necropsie, in fomele cu manifestari predominant respiratorii, obisnut se constata catar conjunctival, rinita, traheita, sinuzita, aerosaculita si pneumonie interstitiala. In caul formelor complicate cu E. coli, aerosaculita fibrino-difteroida este asociata cu pericardita. In formele cu manifestari predominant digestive, se constata cianoza mucoaselor, pielii si a tesutului conjuntiv subcutanat si a muschilor scheletici, la gainile adulte, ovarul, de regula, este congestionat, foliculii deformati, cu hemoragii si hematoame.
Se intalneste frecvent si peritonita vitelina. Mucoasa intestinala este ingrosata, hiperemiata, cu petesii sau sufuziuni hemoragice. In intestinul subtire se gaseste un continut lichid, spumos, amestecat cu mucus si fibrina. Pe mucoasa duodenala si in stomacul glandular uneori se constata eroziuni, iar la limita dintre stomacul glandular si cel muscular - puncte si pete hemoragice.

III. Infuenta bobocilor de rata
Denumita si sinuzita infectioasa a bobocilor de rata, este o boala a cailor respiratorii anterioare, descrisa prima data in Canada (1953), de unde s-a raspandit in America si in Europa.
La noi in tara a fost semnalat la Rosca, in 1968.
Agentul etilogic este virusul influentei de tip A, genul Influenzavirus, familia Orthomyxoviridae. De la rate, cel mai frecvent se izoleaza subtipurile: H4N6, H3N8, H6N1, H3N6 si H10N5 (Shortridge, 1982).
La infectia naturala sunt receptivi bobocii de rata intre 1-25 zile, indeosebi la cei din seriile tarzii. Ratele adulte fac o forma benigna de boala. La boboci, morbiditatea poate ajunge la 90%, cu o mortalitate de 60%. Virusul se gaseste in exudatul nazal, sinusuri, plamani, creier si se elimina prin jetaj, saliva si oua. Ratele sunt rezistente la infectia cu virusuri de inalta patogenitate pentru pui si curci (cele care produc peste aviara clasica). Infectia se realizeaza pe cale respiratorie, digestiva si transovariana.
Tabloul clinic. Boala evolueaza acut, cu debut brusc, hipertermie, anorexie, somnolenta, stranut si aparitia pe nasrile bobocului a unui exudat. Bobocii prezinta conjunctivita, cheratita sau oftalmie, dispnee (respira cu ciocul deschis) si sinuzita ascociata cu prezenta unor edeme gelatinoase in unul sau ambele sinusuri suborbitare. Uneori se constata fenomene nervoase, manifestate printulburari de echilibru, contractii spasmodice ale gatului si membrelor, cu durata de 10-15 minute. Evolutia dureaza 5-19 zile, uneori chiar 2 luni. La pasarile trecute prin boala, penele nu mai cresc.

Traducere: Andrei Dejan
Datorita recentei epidemii de Gripa Aviara in Belgia, si urmarile grave in industria pasarilor de ferma, au fost luate masuri foarte stricte. Porumbeii au fost inclusi si ei. Oricum, fara sa critic masurile drastice luate de autoritati, pentru ca intr-adevar este o problema serioasa, greu de rezolvat, vreau sa spun ca aceste reguli stricte nu sunt rezonabile pentru porumbeii voiajori. Este prima data cand Belgia se confrunta cu o asa epidemie de gripa aviara.
Introducere: Virusul gripei aviare apartine familiei orthomyxoviridae. Familia este divizata in 3 tipuri: A, B si C. Tipul A produce gripa la oameni, cai, porci si pasari de curte(rate, gaini, curcani si alte cateva rude salbatice). Transferul intre specii se intampla frecvent de la om la porc, invers foarte rar (virologie, Professor Dr Pensaert, Universitatea de stat Ghent, Belgia). Gripa pasarilor de apa este importanta de mentioat in sens epidemiologic. Ratele salbatice sunt considerate unul dintre principalele rezervoare de virus. Oamenii pot fi un purtator pasiv de virus(prin haine si incaltaminte contaminata). Animalele se infecteaza intre ele prin calea aerului sau prin excremente. Virusul este raspandit de obicei prin secretii respiratorii. Simptome tipice sunt boli ale sistemului respirator si nervos si o mortalitate ridicata. Apare si scaderea productiei de oua. Virusul poate fi diagnosticat in diferite feluri: in primul rand prin autopsie deoarece virusul cauzeaza mici hemoragii in tubul respirator, stomac si intestine. In al doilea rand se poate face testul ELISA. Este posibil si diagnosticul pe baza de probe de sange, prin identificarea anticorpilor.
Porumbeii pot face gripa aviara? NU! S-au facut o multime de studii stiintifice care sa descopere daca porumbeii intra in categoria pasarilor afectate de gripa aviara. Studiile au aratat ca porumbeii inoculati cu virus (atat cu varianta cu putere patogena ridicata cat si cu cea cu putere patogena scazuta), direct in ochi, nas sau in fluxul sanguin, au ramas sanatosi, nu au transmis virusul mai departe si nu au dezvoltat anticorpi in sange. S-a concluzionat ca porumbeii sunt rezistenti la infectia cu gripa aviara.
Acest studiu nu este singurul. Pe porumbei a fost testat si puternicul virus H5N1 din Hong Kong, in Ianuarie 2002. Concluzia a fost aceeasi, porumbeii nefiind afectati nici macar de acest foarte puternic virus de gripa aviara, H5N1. Este important de mentionat faptul ca cercetatorii au incercat sa infecteze porumbeii si cu puternicul virus H5N2 ce cauzase probleme majore in Pennsylvania, dar cu acelasi rezultat, porumbeii nefiind afectati. In timpul epidemiei din SUA in 1993, s-au facut teste de sange la 160 de porumbei din zona de carantina, toate iesind negative. Inca din 1968, Wilson si Lange au facut teste de infectare cu gripa aviara a porumbeilor, dar fara rezultate.
Porumbeii pot raspandi virusul?
Pentru a verifica daca porumbeii liberi ar putea avea un rol in raspandirea virusului, trebuie sa luam in calcul mai multe posibilitati:
• 1. Daca porumbeii ar avea boala si ar raspandi-o. Asa cum s-a demonstrat prin mai multe studii stiintifice, porumbeii nu se pot imbolnavi de gripa aviara, asadar nu o pot raspandi.
• 2. Daca porumbeii ar fi purtatori si ar transmite virusul fara sa fie afectati. Intr-un studiu in care porumbeii au fost infectati sub control cu peste 100.000 de virusi, nu s-au imbolnavit si nu au transmis mai departe virusul. Au fost testati la 7, 14 si 21 de zile dupa inoculare. Deci porumbeii nu au secretat virusul care le-a fost inoculat. Un studiu foarte interesant a fost facut de Narayan in Canada in 1969. Porumbeii au fost inoculati cu virus (in nas si in sange) si apoi au fost pusi intr-un adapost alaturi de curcani – pasari care pot fi afectate usor de aceasta boala. Nu numai ca porumbeii au ramas sanatosi, dar nici nu au transmis boala curcanilor.
• 3. Porumbeii care ar actiona ca vector. Cand cautam posibili vectori, sunt mai multe posibilitati: oameni, muste, tantari, vehicule, pasari, etc. Cel mai important vector este omul, prin imbracaminte si incaltaminte contaminata. De mare valoare a fost studiul rolului rozatoarelor si a pasarilor salbatice in raspandirea virusului. Studiul a fost realizat in Pennsylvania, New Jersey, Maryland si Virginia unde au fost testate 4132 de pasari si rozatoare, intre acestea fiind 473 de porumbei. Nici unul dintre animalele testate nu s-a dovedit a fi infectat. Sunt lucruri convingatoare. Multi porumbei din vecinatatea fermelor unde pasarile erau infectate, au fost studiati si nici unul nu era purtator de gripa aviara. Referindu-ne la studiul mentionat mai sus, al lui Narayan din Canada, care a inoculat porumbeii cu virus si i-a pus in aceeasi incapere cu curcanii, putem concluziona ca acei porumbei erau garantat un vector dar totusi nici un curcan nu s-a imbolnavit!! Cred ca este evident ca toate aceste teste au demonstrat clar ca rolul porumbelului in transmiterea gripei aviare este foarte mic sau inexistent!
Asadar, stiintific nu este justificata impunerea nici unor restrictii asupra porumbeilor. Porumbeii nu intra in categoria pasarilor de ferma care pot face gripa aviara(rate, gaini, curci) si toate restrictiile asupra lor sunt fara rost.