porumbeii pe care ii cumparam1

Ce fel de porumbei trebuie să ne procurăm în crescătoria noastră
Orice columbicultor începător şi chiar avansat, trebuie să-şi procure în volierele sale cel puţin 2-3 perechi
dintr-o rasă binecunoscută, care a dat rezultate şi unde porumbeii nu diferă decât prin unul sau două caractere
maximum şi care să provină de la columbofili serioşi, cu o ţinută morală recunoscută şi care se ocupă de mai mulţi
ani de creşterea porumbeilor călători.
Odată procurată această rasă, crescătorul trebuie să o păstreze cu grijă în toate calităţile ei fizice şi de
zbor, aşa cum Ie-a avut la crescătorul de la care a provenit.
Acestor porumbei călători trebuie să li se asigure o volieră sănătoasă, spaţioasă, corespunzătoare
numărului de porumbei călători pe care crescătorul doreşte să-i prăsească. Ea trebuie să fie luminoasă, cu mult aer,
însorită în interior, cu boxe pentru reproducători şi locuri de odihnă pentru toţi ceilalţi porumbei din crescătorie,
Dacă este posibil este necesar ca îngrijirea acestor porumbei călători să fie cât mai apropiată de aceia pe
care a avut-o la crescătoria de unde au fost luaţi.
Porumbeii ce ne dorim să ni-i procurăm trebuie să fie bine dezvoltaţi, dar nu prea mari - greoi -, să fie
muşchiuloşi, cu penaj bogat şi mătăsos. Să aibă o ţinută mândră, să fie fixaţi pe picioare, o privire ageră pentru a
preîntâmpina greutăţile grelelor concursuri. Vechii campioni belgieni (Ernest, Duray, Dr. Arthur Bricoux din Jolimont,
precum şi cei din Franţa - Paul Sion, Robert Sion, Pierre Dordin etc.) nu agreau în volierele lor decât porumbeii
foarte bine dezvoltaţi, fără defecte fizice, care de cele mai multe ori se pot transmite cu uşurinţă, chiar dacă sunt
mici şi invizibile. Exemplarele mici erau eliminate şi nu opreau decât pe cei normal dezvoltaţi, aşa după cum
procedau şi spartanii cu copii necorespunzători din
punct de vedere fizic şi pe care-i suprimau.
Un porumbel mic, fără forţă musculară şi fără o
greutate portantă corespunzătoare este purtat de un
vânt puternic ca pe o hârtiuţă şi deci nu mai poate
ajunge la crescătorie. într-un zbor de fond, de 800-1000
km, porumbelul poate întâlni multe intemperii (ploaie,
vânt, caniculă etc.) şi nu vor învinge decât cei cu voinţă
şi o structură atletică, muşchi de oţel şi spirit de
orientare foarte dezvoltat. Pentru aceste considerente
sunt mult apreciaţi cei cu calităţile şi cu fizicul menţionat
mai sus.
Porumbeii procuraţi este bine să provină deci din familii a căror părinţi şi ascendenţi au avut calităţi de zbor
deosebite şi a căror familii sunt constante, având caractere fizice cât mai asemănătoare.
Porumbeii achiziţionaţi trebuie să aibă sexul bine imprimat, atât pentru mascul cât şi pentru femelă, cu
caracteristicile respective.
în situaţia când această imprimare de sex, ca înfăţişare nu corespunde, adică: masculul are capul de femelă, iar
femela cap de mascul, în ambele cazuri se apreciază că acest fapt ar reprezenta un defect. Un mascul care are
cap de femelă nu face o impresie bună.
Marii crescători susţin că un asemenea mascul, la zboruri şi în crescătoriile lor nu reprezintă o valoare sportivă.
În ceea ce priveşte femela cu aspect de mascul, părerile lor sunt că un astfel de exemplar va efectua
zboruri de calitate în mod permanent şi aproape întotdeauna sunt "stâlpi de temelie" al crescătoriilor acestora, cu
condiţia de bază ca ele să aibă o origine bună. Este mult mai greu să obţinem o femelă frumoasă decât un mascul
frumos. Faptul acesta este confirmat de numeroase expoziţii de porumbei călători. Femelele sunt acelea care
imprimă fizicul produşilor şi de aceea este necesar să avem femele reuşite în crescătoria noastră şi chiar cu aspect
de mascul. O femelă puternică, cu aspect de mascul, provine dintr-o femelă bună prăsitoare. De asemenea, din